Din 2009 - nici un drum nou fără pistă de biciclete

La cererea asociaţiei Clubul de Cicloturism NAPOCA, ieri, la Ministerul Mediului, a avut loc o dezbatere publică pe marginea proiectului de HG privind regulamentul general de urbanism – hotărâre care prevede că pistele de biciclete vor fi obligatorii şi nu facultative, în toate oraşele.

Membrii Clubului cred că actuala formă a hotărârii nu va avea nici un efect dacă nu va suferi schimbări. De exemplu, lăţimea pistelor este de un metru şi sunt amplasate pe trotuar, deşi nu există nici o lege care să impună această dimensiune care nu ajută biciclistul, pentru depăşire acesta fiind nevoit să iasă de pe pistă.(...)

Ministrul Mediului, Atilla Korodi, declară că încurajează mijloacele de transport fără motor, transportul în comun, sau „maşinile prietenoase”, el însuşi deplasându-se pe bicicletă până la minister. Din 2009, scrie ziarul Gândul, autorizaţia de Mediu pentru construire a noi drumuri va fi obţinută doar dacă se vor respecta prevederile privind pistele pentru ciclişti.

Posted in Etichete: | 0 comentarii

Investitii de peste un miliard de euro in drumurile nationale din judetul Arad

Guvernul si Ministerul Transporturilor vor investi in acest an si in 2008 în drumurile nationale din judetul Arad peste 1,002 miliarde euro, transmite corespondentul agentiei de presa Rompres, citat de www.SMARTfinancial.ro.

Potrivit prefectului Gavril Popescu, valoarea investitiilor aflate în executie sau care încep în acest an se ridica la aproape 82 de milioane euro, cele mai importante fiind lucrarile de consolidare la DN 79 A, Gurahont- Chisineu Cris- PTF Varsand (24,9 milioane euro), care va fi finalizata în august 2009 si, respectiv, la DN 7, limita de judet- PTF Nadlac (53,6 milioane euro), prevazuta a se finaliza in iunie 2008.

Potrivit sursei citate, pentru anul 2008 sunt prevazute sa demareze o serie de lucrari de mare anvergura, lucrari a caror valoare însumeaza peste 920,6 milioane euro si care "vor fi executate, indiferent de Guvernul care va conduce în viitor destinele tarii".
Fiecare dintre aceste lucrari are importanta sa însa, din punct de vedere valoric, cele mai importante sunt Drumul Expres Arad - Oradea (392 milioane euro), Autostrada Arad - Timisoara (196,4 milioane euro), finantare asigurata din fonduri de coeziune prin facilitatea ISPA, si Autostrada Nadlac - Arad (159,7 milioane euro), finantare asigurata printr-un împrumut de la Banca Europeana de
Investitii si de Guvernul Romaniei. Finalizarea primei lucrari este prevazuta pentru decembrie 2009, ultimele doua având termen de finalizare anul 2011 si, respectiv, 2012.

"Alte lucrari importante sunt si centurile ocolitoare ale oraselor Chisineu Cris, preconizata a incepe în octombrie 2008, Lipova, propusa sa înceapa în anul 2009, Pecica, propusa sa înceapa în 2009, Nadlac, lucrare în valoare de 11,25 milioane de euro, lucrare propusa sa înceapa în 2009 si, nu in ultimul rând, varianta de ocolire a Aradului, pe relatia sud-est, lucrare finantata de BEI si de Guvern si care ar urma sa înceapa în octombrie 2008", a mai precizat prefectul Gavril Popescu.

Posted in Etichete: | 0 comentarii